„UN SUFLET, DOUĂ IMNURI” sau File de viață: viață de soldat!

(din ciclul “Impresii despre o carte”)

Textele lui mi-au atras atenția cu mai bine de trei ani în urmă. Profil cu fotografia reprezentând Steagul Dacic, Darius Decebal - pseudonimul care-i justifică cum nu se poate mai bine alegerea numelui sub care postează pe rețeaua de socializare Facebook.  Vine și postează povestiri de viață: viața sa! Relatată așa cum și-a urmat ea cursul. Observasem la început versurile inserate simbolic, pe post de motto la începutul fiecărui text și mi-au stârnit curiozitatea îmboldindu-mă să-i citesc mai atent scrierile și să-i urmăresc postările.

Dintotdeauna m-au bucurat inițiativele literare, curajul de a publica, fie și doar pe o pagină de Facebook, texte care pot constitui, de cele mai multe ori, un timid început pe tărâmul cuvintelor. Eu însămi fiind o curajoasă i-am scris autorului felicitându-l și oferindu-mă să rescriu textele cu diacritice și, dacă și unde este nevoie, să fac și corectura. Foarte mirat, și la început un pic mai reținut, a cugetat o vreme la ce i-am sugerat, ca apoi, la aproape un an de la conversația noastră să dea curs propunerii adunându-și scrierile pe un site: http://unsufletdouaimnuri.e-monsite.com/. Trăite de-a lungul anilor deloc ușori de carieră militară, poveștile reale ale lui Darius au prins contur și încurajările celor ce le-au citit n-au constituit decât determinarea de care avea nevoie pentru a-și descătușa sufletul și a-și împleti simțămintele în ghirlande de cuvinte. În cuvinte pline de miez în care a așezat, cuminte, fărâme din inima-i mare și tare încercată.

“Dedic aceste rânduri militarilor români de pretutindeni care au îndurat, îndură şi vor îndura probabil mult timp de-acum înainte privaţiunile şi greutăţile serviciului militar din România, închinându-şi viaţa unui ideal nobil, acela de a apăra integritatea şi suveranitatea poporului român, atât de încercat de-a lungul veacurilor. Şi nu în ultimul rând, dedic această carte camarazilor mei de arme, legionari: Aurel Oancea, Alin Codrescu, Stan Robert (Ursu), Oprea Florin, Gabriel Constantin Mușat, Cornel Haralambie şi tuturor celorlalţi români din Legiunea Străină Franceză, care, în ciuda faptului că slujesc sub un alt drapel, apără interesele altei naţiuni, nu au uitat că se trag din neam de daci, de războinici viteji şi cutezători, nu şi-au uitat rădăcinile şi ţara! Și, de-acum și până-n veci, în pieptul lor bate cu putere o inimă mare și neînfricată: o inimă de Lup!” -  iată gândurile autorului inserate pe prima pagină a site-ului, care se va transforma, într-o bună și fericită zi, în file de carte.

De aceea îmi permit ca pe parcursul rândurilor ce vor urma, pe care mie îmi place să le numesc „Impresii despre o carte“, să folosesc doar de termenul „carte“, și nu site ! J

Treisprezece capitole scrise, poate, de cele mai multe ori cu lacrima dorului de casă, de frumos și de bine, mănunchiuri de gânduri, întâmplări petrecute pe parcursul misiunilor la care participă în calitate de militar în Legiunea Străină Franceză, unde activează în prezent, dar și întoarceri în timp, decriptări de crâmpeie din viața de ofițer al Armatei Române; totul într-o țesere frumos meșteșugită în retorte de suflet, necontenind însă să insereze printre ele momente din viața de civil. Aș încadra această viitoare carte în categoria scrierilor autobiografice, cu mici derogări sau abateri atunci când este vorba de elemente cu caracter confidențial (să nu uităm că și armata are sau ar trebui să aibă... regulile și legile ei).

Cu toate că debutează aproape de încheierea carierei militare, autorul își declină invariabil structura și abilitățile creative abordând cu responsabilitate și deosebit curaj un gen literar nu tocmai facil și nici la îndemâna oricui. Plecând de la simple povestiri, aspecte de viață picurate cu esență de suflet, Darius decide să le adune între copertele unui viitor roman care știm cum începe, dar nu știm nici cum, nici când se va finaliza și nici în câte volume îl vom putea citi în următorii ani. Nu este nici măcar la jumătatea drumului, pentru că autorul mi-a mărturisit că mai are cel puțin de două ori pe-atâta de povestit și cuprins în pagini.

Mânuiește cuvântul cu ușurință și are abilitatea de a reda într-o alternanță bine cumpănită momentele trăite în viața de soldat și secvențe din experiența personală, nu întotdeauna fericită, venind în fața cititorilor cu o scriere pe cât de interesantă, pe-atât de echilibrată. Dialoguri zurlii, soldățești, din cazărmile și misiunile legionare, în paralel cu momente romantice din vremea tinereții celei zburdalnice, tristeți provinciale sau nebunii copilărești, toate purtând pecetea trăirilor adânci ale celui ce ni le-aduce spre cunoaștere. Întâmplări vesele și triste, relatări despre misiuni complicate și delicate, dureri și bucurii înghesuite în interiorul unui singur suflet. De soldat. De Lup.

Dar cum scopul acestor rânduri nu este cel de a scrie o cronică după tiparele criticilor de specialitate, nu voi intra în detalii tehnice literare preferând să-mi adun, unul câte unul, gândurile-impresii și să le împărtășesc cu dumneavoastră, cu aceeași bucurie cu care am lecturat scrierea. Iată o viitoare carte care sunt convinsă că va ajunge în mâinile multora dintre dumnevoastră, cititorii acestor rânduri, și nu numai.  13 capitole care deja ar putea fi cuprinse într-un prim volum al cărții ce pare că va purta un titlu predestinat: „Un suflet, două imnuri”.

Știm bine că după 1990 mulți dintre tinerii noștri au ales (unii de bunăvoie, alții forțați de împrejurări să-și găsească o sursă credibilă și îndestulătoare pentru a-și putea întreține familiile sau a-și rezolva probleme financiare) să muncească în afara granițelor țării, fiecare după cum a putut sau s-a priceput. Unii, temerari și pregătiți să accepte și avantajele și supliciile vieții de soldat au ales să se înroleze în Legiunea Franceză, sau poate în alte formațiuni similare, slujind interesele altor țări, sub alt drapel, dar în suflet cu steagul țării în care s-au născut, în care s-au format ca oameni și profesioniști și unde au trăit sau vor trăi după ce-și onorează contractele.

“Sunt Soldat! Dar nu mi-am dorit niciodată să cuceresc imperii… Nu mi-am dorit niciodată să văd în jurul meu suferință, sânge, moarte. De altfel, cel ce își dorește asta nu poate fi numit Soldat. Oh, nu… eu nu m-am gândit să cuceresc lumea, însă m-aș bucura să pot cuceri inimile celor care vor avea răbdarea să călătorească alături de mine - uneori prin hățișuri, alteori prin grădini de trandafiri - împărtășind împreună tristeți și bucurii, izbânzi și eșecuri, dorințe și neîmpliniri... toate așternute după propria-mi simțire în pagini - pagini de viață...” –mărturisește autorul în cuvântul introductiv al poveștii sale.

Privat de prezența celei mai dragi ființe, mama, copilul plin de ambiții, dar și trecut prin deloc ușoare și nu puține încercări îi respectă ultima dorință urmând cariera militară. Cât de mult l-a marcat plecarea timpurie a mamei sale la Dumnezeu și ce urme adânci a lăsat în viața copilului ce-a fost se poate observa și în versurile din motto-ul fiecărui capitol al cărții.

Succesiunea descrierilor respectând alternanța pasajelor din viața de soldat, misiunile legionare cu descrieri fidele, cu detalii tehnice destul de îndrăznețe, specifice profesiei pe care și-a ales-o, și secvențele din civilie - începând cu secvențe de copilărie și continuând cu etapele firești ce-au urmat ne conduce printr-un labirint construit cu grijă și excelentă îndemânare de către autor. Fiecare capitol te ține cu adrenalina sus, n-ai cum să renunți la lectură până nu deznozi firele zicerii deslușindu-i tâlcul. Regimul și rigorile militare nu pot fi suportate de orice muritor de rând. Structura, educația, voința și dorința fiecăruia dintre indivizii speciei umane diferă enorm. Soldatul-soldat, adevărat, este un specimen demn de toată stima și admirația care este în stare de lucruri ce uneori depășesc imaginația noastră. Există atâtea capcane și piedici în existența acestor oameni bravi pe care noi, cei aflați sub protecția lor, fie nu le înțelegem, fie n-am fi niciodată în stare să le traversăm. Există misiuni în care știi că pleci, dar habar nu ai dacă te vei mai reîntoarce la baza militară căreia îi aparții sau printre cei dragi, de-acasă... Apoi o serie de reguli, misiuni, obiective, ținte, tehnică de luptă, pericole și câte alte aspecte de care suntem străini dar pe care, în relatările sale, Darius Decebal știe să le facă cunoscute în stilul său, uneori făcând haz de necaz chiar în situații critice. Cum să nu-i îndrăgești și să nu-i admiri și respecți pe astfel de oameni?!

Prin intermediul acestei cărți veți afla multe lucruri neștiute până acum despre viața de legionar. Uneori autorul ne dezvăluie poate mult mai multe decât ar trebui să știm, vorbindu-ne despre legi, reguli și evenimente din Legiune, cu bune și cu rele deopotrivă; la fel cum procedează cu redarea secvențială a anumitor aspecte din experiența militară avută în cadrul Armatei Române, cu nostalgia căreia trăiește de aproape 20 de ani acolo, departe de țară. Paralela pe care o face în anumite momente relevă faptul că deși servește o cauză sub drapelul unei anumite țări, în speță, Franța, sufletul soldatului este, fără doar și poate, împărțit în două. Și este firesc a fi așa, fiindcă deprinderea meșteșugului armelor, a artei militare în sine se datorează, în primul și-n primul rând, Patriei în care s-a născut și format ca militar de profesie.

„Un suflet, două imnuri”! E nevoie de vreo explicație mai clară?!

Dar haideți să facem un tur prin lumea lui Darius, o lume pe care nu știu dacă și-a ales-o pentru că așa a vrut sau (și înclin să cred asta) din dorința de a respecta promisiunea făcută mamei înainte de a pleca pe Tărâmul Îngerilor . O chestiune de onoare și respect! Un protocol al sufletului său încheiat cu propria-i conștiință într-un moment în care habar nu avea de astfel de termeni, pretențioși și duri pentru un suflet de copil.

Intrăm în atmosfera ultimilor ani trăiți departe de Țară, în Legiunea Străină Franceză, respectiv în una dintre misiunile efectuate undeva, în junglă, în Coasta de Fildeș prin 2004. Câtă zbatere, câtă frământare se poate citi printre rânduri în sufletul eroului acestei cărți, Sandu Gorun! Caporal Sandu Gorun.

„De ce Legiunea Străină? Cine suntem noi, legionarii? Cine ne plânge? Cine iese în stradă pentru a manifesta împotriva guvernului francez de fiecare dată când un soldat moare pe câmpul de luptă? Şi bineînţeles, unde se mai găsesc soldaţi atât de buni, atât de disciplinaţi, atât de devotaţi precum cei din Legiunea Străină? Sunt întrebări care macină mințile celor care cunosc mai mult sau mai puțin amănunte despre Legiunea Străină Franceză. Vă las să găsiți singuri răspunsurile.” Și le veți găsi și dumneavoastră, cititorii, la fel cum eu însămi le-am descoperit urmând calea cuvintelor simple dar sincer exprimate de-a lungul acestei cărți. Tot în primul capitol facem cunoștință cu camarazii lui Gorun, cu eroii alături de care acesta își onorează contractul, muncește, râde și plânge, păstrând însă într-o inimă de Lup, ca pe o comoară, dragostea și devotamentul față de Țara pentru care oricând ar fi dispus să-și dea viața. (Nu, nu e bravadă, cunosc mult mai bine decât s-ar crede simțămintele soldatului-autor și sunt foarte sigură că nu greșesc!)

O misiune în jungla ivoriană, o introducere subtilă într-o altfel de lume, cu detalii suficiente pentru a-ți face o imagine asupra a ceea ce înseamnă Legiune, legionar, viață militară legionară. Dialoguri care sub masca glumelor soldățești, uneori folosind expresii ceva mai deocheate, dar în limitele decenței, ascund de fapt tensiunea psihică în care se scurge fiecare zi în timpul misiunilor militare. Români, ruși, americani și câte alte nații, toți însă luptători sub același drapel, înfiați de o altă patrie diferită de Patria în care au învățat să fie soldați și, înainte de toate, Oameni! Camarazii legionari vor deveni a doua familie lui Sandu Gorun. Simpatii și antipatii, legături de suflet și de sânge, istorii de viață cusute cu fire de doruri rostite sau nespuse, tragedii și bucurii împărtășite sau uneori bine mascate de trăitorii lor, toate într-o curgere firească pe tot parcursul cărții, te determină să dai filă după filă și să aștepți deznodăminte, să tragi concluzii, dar mai ales să pătrunzi în culisele vieții soldatului legionar și nu numai! Numai astfel reușești să înțelegi de ce regimul în care trăiește soldatul de meserie imprimă respectarea cu sfințenie a unei sintagme devenite lait-motivul acestei scrieri: „Bărbații nu plâng niciodată!”

Dar citind „Un suflet, două imnuri” veți vedea că bărbații uneori mai și plâng... dar o fac cu o demnitate de neimaginat: plâng, dar în felul lor!... de unde și întrebarea retorică din finalul primului capitol: Şi dacă plâng... înseamnă, oare, că nu mai sunt bărbaţi?...

Întreaga scriere reprezintă de fapt secvențe alternante de viață militară și civilă aflate, invariabil, în interdependență. Militarul de profesie este și el o ființă umană, ducând cu sine în rucsac amintirile frumoase dar și gânduri împovărate de doruri și zbucium. Trăiri intense și răzvrătiri, împliniri și deziluzii, rodiri de suflet trecut de-a lungul vremii prin foc și spadă, dar în care speranța a rămas vie.

Dacă autorul ne introduce la început în atmosfera junglei ivoriene pentru a spicui doar câteva aspecte din viața de legionar, printr-o trecere subtilă și inspirată vine cu explicarea detaliată a motivului care a stat la baza carierei sale militare. Mama și imaginea mereu vie a acesteia, icoană în fața căreia se reculege ori de câte ori veninul săgeților primite de la viață îi inundă mintea și trupul, a avut rolul determinant. O promisiune făcută înainte ca mama sa să părăsească lumea aceasta plină de durere devine țelul suprem al copilului de-atunci. Descrieri emoționante, cu detalii care inevitabil vor umezi ochii cititorului sensibil, etape de urmat cu strictețe și devoțiune, renunțarea la micile bucurii ale adolescenței și tinereții pentru atingerea scopului propus, în favoarea respectării regulilor impuse de școlile militare pe care le urmează și cu care vă veți întâlni în capitolele următoare.

Frânturi de copilărie petrecută alături de mama, sora sa și bunica maternă până când mama se stinge, apoi mutarea în Oltenia și odată cu aceasta și cunoașterea îndeaproape a tatălui care-i devine model de viață, de corectitudine și dedicare. Cursurile Liceului Militar și prima dragoste, dealul cu cireși înfloriți de unde probabil i se trage și slăbiciunea în fața frumosului de care dă dovadă militarul din el mai târziu (reflectat în versuri sensibile pe care le scrie în momente cheie din viață...), o succesiune de etape prin care pătrundem în universul unei familii de intelectuali din timpul regimului comunist prezentat trunchiat, dar suficient de clar pentru ca mai tinerii cititori să priceapă că perioada respectivă n-a generat doar monștri care, ca și urmașii lor de azi, conduc și dezbină după aceleași reguli, ci și indivizi care au transpirat cu mintea și sufletul păstrându-și integritatea și respectând valorile morale și culturale ale neamului românesc. Și toate acestea sunt derulate în mintea și sufletul soldatului legionar ca într-un vis legănat de miresme de cireși încărcați de floare de pe dealul înflorit...

Un vis din care se trezește din nou în jungla impregnată cu duhoare de șobolan, în mijlocul camarazilor legionari. Și cititorul urmează să facă cunoștință apoi cu personaje care-l vor însoți o bună parte din călătoria alături de Darius Decebal prin cele două lumi în care ne introduce prin cartea lui. Pe de-o parte viața cazonă, legionară, alături de alți camarazi români și din toate colțurile lumii, și pe de alta, zbuciumatu-i drum spre împlinirea personală. Românii din Legiune adunați în jurul lui Sandu Gorun sunt oameni de o calitate ireproșabilă, militari care se remarcă în situații dificile și-i sunt alături în toate misiunile primite. Prieteni și oșteni aflați sub jurământ, Alin Codrescu și Aurel Oancea, portretizați ireproșabil de către autor sunt două dintre personajele foarte bine conturate și reprezentative pentru ideea care se vrea relevată: unitatea dintre soldații români animați de aceleași sentimente de patriotism, chiar dacă ei servesc interesele altei națiuni, sub alt drapel, și disponibilitatea – în cazul în care s-ar impune - de a lupta pentru unica Patrie din inima lor, România. Ca în orice comunitate și în Legiunea Franceză cei buni și cei mai puțin buni sunt nevoiți să conviețuiască, să coopereze, să muncească împreună. Astfel, în antiteză cu o parte din legionarii cu care Gorun are lucruri în comun, autorul evidențiază și partea cea cu potențial scăzut, criticând destul de dur incompetența și lașitatea, neiertându-și nici chiar superiorii atunci când dau greș.

Succesiunile de secvențe din cele două direcții, de viață legionară și amintiri din civilie, din timpul pregătirii și formării profesionale a căpitanului Gorun sunt excelent prezentate și țin cititorul cu adrenalina la cote maxime. Terminarea liceului militar, prima dragoste, dar și prima deziluzie trăită, urmarea cursurilor de pregătire la Academia Militară și mai apoi repartiția, frânturi de viață de care autorul își amintește și le face cunoscute nouă într-un fel aparte. Numai așa s-a desconspirat și și-a lăsat la vedere, poate fără să vrea, o anume slăbiciune – cum o numesc unii – latura aceea a sensibilității ce nu se poate ascunde. Reminiscențe ale adolescenței trăite fără de mângâierea mamei, prezența tatălui de-abia mai târziu în formarea personalității i-au influențat într-o oarecare măsură, de-a lungul vieții, alegerile. Sunt capitole din această (viitoare) carte care se pot asemui cu adevărate lecții de psihologie. Adâncimea gândurilor, observațiilor, concluziile reieșite sau lăsate la îndemâna cititorului pentru a se trage dau greutate scrierii, la fel de bine cum stilul deschis și direct al autorului o face.

Modul în care leagă între ele capitolele, descrierile făcute excelent, trecerile de la agonie la extaz precum cea de la ceața ivoriană la blândețea razelor de soare care îndulcesc până și cel mai înnegurat suflet, ineditul vieții legionare ilustrat în toată splendoarea în povestirile lui Darius conferă o excelentă notă de originalitate scrierii.

Nu mi-am propus să povestesc cartea lui Darius Decebal, de aceea nu voi divulga prea multe lucruri. Vă las să descoperiți dumneavoastră, cititorii, cum s-au derulat lucrurile mai departe... Cum a ajuns Gorun în Legiune, cum se va remarca prin faptele sale, cum este rănit, în paralel cu întoarcerea în timp și punctarea unor etape importante din viața eroului principal, Sandu Gorun; desăvârșirea studiilor culminând cu îndeplinirea promisiunii făcute mamei, apoi repartiția de excepție în cadrul Forțelor speciale, unul dintre cele mai râvnite batalioane de către tinerii absolvenți de academie. Ascensiunea profesională, dragostea pentru femeia ce-i va deveni soție,  modul în care e nevoit să rezolve problemele financiare după ce devine cap de familie, toate aduceri aminte plasate în timp care te țin ca pe spini în dorința aflării deznodămintelor. Și toate pe fondul unui incident care-l va ține departe de camarazi o bucată de vreme, rănirea într-o misiune care impune repatrierea pentru a se restabili din punctul de vedere al sănătății. Dar repatrierea în Franța, patria sub drapelul căreia luptă, nu cea al cărui drapel îl poartă în suflet.

Nu știu în ce măsură am reușit să aduc în fața dumneavoastră elemente demne de reținut din această scriere, însă  vă asigur că am făcut-o cu bucuria de a citi în avans această viitoare carte pe care v-o recomand de pe-acum, și cu mulțumirea că Darius (Sorin, pe numele lui real) mi-a ascultat sfatul, scriind-o. Toamna lui 2017 a fost mai bogată pentru mine pentru că spre sfârșitul ei am avut bucuria de a-mi fi oaspeți Darius Decebal (Sorin) și Celine, soția lui, alături de un alt minunat prieten, părintele Marius Corlean. Nu mi-a dezvăluit ce urmează să scrie, dar sunt sigură că va fi o scriitură cel puțin la fel de interesantă și captivantă ca aceea din primele 13 capitole. Mărturisesc că aștept eu însumi cu nerăbdare să vedem ce va face Gorun în momentul în care se va însănătoși și ce va urma în viața lui. Oarece sâmbure de intuiție am, dar mai bine aștept, am răbdare! J

Scrie, Darius Decebal, scrie! Despre Forță, despre Onoare, despre Pace și război, despre Iubire și ură, despre viață și despre moarte, despre Lumină și întuneric! Nimic nu va egala zestrea pe care o lași în urmă, și care, de ce nu?, ar putea avea valoare de document pecetluit cu dragoste de Țară, de Oameni, de Frumos și de Bine!

Georgeta Resteman

Săcuieu, Cluj, ianuarie 2018