Dragoste, o viaţă

Tu,
lacrimă sfințită
de rouă,
n-ai s-auzi
niciodată
vuietul din plânsul
depărtării
care ne desparte...

Eu,
astăzi ,
doar un munte
de piatră
rătăcit prin lumi
de dureri răvășite,
sunt o gură de lup
dăltuită în stânci
de strigăte
albastre, adânci…

Tu,
insulă de nuferi
crescuți din seva
gândurilor mele,
răsăritul fiecărei dimineți
și-amurgul meu
violet și tăcut,
lumina din noaptea
în care te caut
ca pe-un cer,
plin de stele,
Iubire şi Floare
şi Lumină
mi-eşti...

Așteaptă-mă,
vin alergând,

ascuns în tăcere,

pe o pală-nroșită
de vânt!...

Acum taci,
te cuprind,
murmurând,
cu brațe de iarbă-nflorită
și te-așez în cuvânt
scriindu-ți răvașe
încrustate cu doruri -
ridică-ți, tăcuto,
ale inimii storuri
și lasă-mă,
lasă-mă să-ți sărut
tot trupul
și sufletul,
tandru,
diseară, iubito!

Să nu uiți
să-mi lași
doar un semn
dimineață.
Acum

spune-mi, tăcuto,
dacă Soarele-ascuns
în oceanul din noi
străluci-va mereu,
și căldura lui blândă
ne va fi călăuză
o viaţă !