A fost cândva

A fost odată un tărâm,
un crâmpei de rai prin care
mai umblau oamenii desculţi
croind poteci în Sus, către El,
fâşii de cer tâşnite
din palmele-mpreunate a  rugăciune.
Un tărâm, unde până şi gerurile
erau înfrânte de iubiri, iar destinele
aveau încă parfum de Ţară.

A fost o vreme în care
ardeau stelele-n ferestre străjuind iubiri
ce nu erau doar trăiri de-o clipă
ivite dintr-un pahar de vodcă.
A fost o vreme în care
mai exista onoare, iar oamenii
nu făceau umbră pamântului
doar pentru a-şi ispăşi vina
de a se fi născut.
Era o vreme când oamenii
îşi cereau iertare şi de la iarba
cosită prin fâneţe spre a fi dată cailor
oameni care, întotdeauna, sărutau
cu smerenie colbul cărărilor
ce duceau spre Casă.

Azi,
până şi vântul oftează-a neputinţă
iar întunericul, ca un vierme bălos
roade din Lumină cu colţi
de fierăstrău ruginit.
Stelele se chircesc, bolnave,
în vaiet de ţintirim,
luminând fără să strălucească
deasupra unei generaţii în putrezire.
Azi, animalele au chipuri de oameni,
făpturi fără drum, guzgani
ce se-nfruptă din destine
făcând un troc ieftin
între adevăruri şi minciuni.
Bântuie corbii peste lume -
şoimilor li s-au frânt aripile
încă din cuib - doar unii au reuşit
să se ridice - acum îşi numără
viaţa în dangăte de clopot
prin catedrale straine.

Azi,
albinele strâng miere
doar de pe morminte
numai acolo mai cresc flori adevărate,
ele-s udate cu lacrimile batrânelor,
sărmanele bătrâne cărora ar trebui
să le mulţumim îngenuncheaţi
pentru că încă le avem.
Iar noi, trăind în deşertăciune
am fost în stare să-i spunem naturii
că minte, acceptând ca adevăr
un şir nesfârşit de ruşini şi nedreptăţi.
Cei buni, puţini rămaşi
îşi mai dau mâna doar în Biserică,
duminica, la Sfânta Liturghie,
dar până şi acolo auzi, din când în când,
măsele scrâşnind şi simţi miros fetid
de venin în gura vreunuia
nemulţumit că popa, săptamâna trecută,
nu a tăiat chitanţă morţii.

Vinovaţi de boala ce ne-a învins
ca o molimă fără scăpare
ne trăim viaţa ca nişte muribunzi,
adormim fără dorinţi şi fără a-nţelege
că putem schimba totul din clipa
în care vom redeveni ce-am fost odată,
nefiindu-ne ruşine a săruta,
asprită de vreme şi muncă,
mâna unui batrân.