Ce-i viața, oare?

Să fie, oare, viața-un mister ce stă să moară
Un fum ce se ridică, pierind în prag de seară,

O rază prinsă-n umbră, ce cerul o destramă,
O lacrimă ce cade pe-o frunză de aramă?

E glasul unei clipe ce-abia răsare-n zare
Sau cântec fără note pierdut pe căi fugare,

E flacăra ce arde în candele strivite
Un vis care sucombă în gânduri risipite?

Din pulbere venim și-n pulbere pleca-vom
Ca valul ce se sparge de stânci cu chip de om?
Privim spre cer râvnind a fi mai mult ca lutul,
Dar visele se sfarmă și răzvrătesc pământul.

Dar omul este numai o trestie subțire
Ce-și unduiește trupul în propria-i zidire?

Când întețește pasul, umbrele-l țin pe loc,
Căci orice zbor plătește făcând al vieții joc.

Cu toate-acestea, viața-i mai mult decât durere,
Un foc ce arde-n pietre, scânteie și putere
Sau fumul care piere pe căi necunoscute,
În lumea sidefie din stele involute.

Ce-i viața, așadar? O taină de lumină,
Un joc de umbre fine ce lumii i se-chină
O șoaptă către ceruri când moartea n-o doboară,
Să fie, oare, viața-un mister ce stă să moară?