Templul trupului tău

Tu, poartă a nopții, stâlp de voluptate,

Mă chemi să-mi uit menirea-n alt hotar,

Pe coapsele-ți ce ard lăsând păcate

Și gura ce se-nfruptă cu nectar

Sub pielea ta, un freamăt de furtună,

Dorinței calde dezlegându-i drumul,

Pe sânii dezgoliți sub clar de lună

Sărutul meu te-nalță-acum, nebunul.

Fiori de jar cu pașii de mătase

Îmi strâng cu foc puterea de bărbat,

Se pierd în tine gândurile-mi arse

Și carnea mea-i în tine un păcat.

Pântecul tău sorbit e-încet și dulce

De buzele-mi ce focuri vii aprind,

Ce sete mi-e, în tine m-aș tot duce

Simțind cum porii clipei se destind.

Ești zeitatea ce destrami secunde,

Când te-arcuiești sub mângâierea mea,

Și-o liturghie-a stărilor profunde

Când mă înalță chiar iubirea ta...

Până în zori, pe trupul tău fierbinte

Sunt sclav supus de aprigele-ți patimi

Ești iad și rai, temută și cuminte

Scurgându-te-n potirul unei lacrimi...