De dor…

La trupul tău mă-închin sfios,
Tu, fruct desprins din cânt duios
Ce-n palme-mi tremuri și te frângi
Nevrând păcatul să-l alungi.

Dar eu te strâng, și-n strânsu-mi lin
Îmi curgi prin sânge, dulce chin,
Și mă învii, și mă dobori,
Printre păcate-mi dai fiori.

Când te ating, mă-mbăt de tot,
Și nu mai știu de sunt, de pot,
Ci doar că-n tine mă destram,
Iar dorul tău mi-e leagăn, hram.

Și-n noaptea lungă, de păcat,
Te gust, te cer, te vreau curat,
Și-n părul tău îmi scriu destin,
Tu, rod de jar - tu, dor divin.

Pe buze-mi arzi, mă stingi ușor,
Ești vinul meu, mugur de dor,
Ești pasul mut, ești șoapta grea,
Ce mă-nfășoară-n umbra ta.

În tine clocot, vis ascuns,
Pământ ce-n taină s-a supus,
Un val ce urcă și coboară,
Între dorință și povară.

Te caut, crudă rătăcire,
Prin noaptea fără de ieșire,
Ești calea mea spre infinit,
Ești dulcele blestem dorit.

Mă arzi în miez de plin tăciune
Și din durere îmi faci dune
Și-n frângerea de trup divin
Renaștem amândoi din chin.

De focul tău mă vrea, să doară!
Să ardă-n mine, să mă ceară,
Să mă îngropîn sânii tăi

Să nu mă-întorc în veci ‘napoi.

Cu palma-ntinsă te desfac,
În umbra ta mă-nchid, mă-mpac,
Te sorb, te mușc, te simt arzând,
Și-n trupul tău mă las plăpând.

Privirea ta e toată-o noapte,
C-o lună albă, vin și șoapte,
Iar eu, pierdut în desfătare,
Mă mistui ca o lumânare.

Sărutul tău - o rană dulce,
Un foc ce-n vene îmi tot curge,
Te vreau, te pierd, te gust încet,
Și-n tine mor și mă repet.

Sub pielea ta îmi fac mormânt,
Să mor acolo, cald și blând,
Să fiu doar umbra ce te frânge,
Să fiu dorința ce te plânge.

Tu ești păcat, tu ești lumină,
Îmi ești sfârșit, îmi ești tulpină,
În carnea ta adânc mă-îngrop,
Să fiu al tău, să fiu, să pot...