Prima seară

În taina serii, blândă și tăcută,

Te-ai preschimbat-lumină-n viața mea

Cu ochii-n care cerul se sărută

Și glasul cald să-mi dărui liniștea.

În clipe lungi sfințite-n neuitare

Mi-ai fost zălog al inimii în zbor

Sub ceru-n care stele arzătoare

Vegheau doar dorul nostru călător.

Nu trupul, ci doar sufletu-mi iubise

Sclipirea-ți ca de înger înflorit

Pe buze șoapte calde împletise

Iar lumea toată parcă s-a oprit.

Pe brațul meu, ca visul ce se-așterne

Te odihneai tăcută ca un dor.

Curgeau în noi izvoarele eterne

Și-al veșniciei pure cald fior.

Miresme moi, de tei și iasomie,

Se revărsau spre noi plutind ușor

Și-n noaptea de argint – ce armonie!,

Ne-a-nvăluit, pe rând, parfumul lor.

În liniștea ce s-a lăsat deodată

Fără cuvinte, dar cu suflet plin

Am scris iubirii-o odă minunată

Ce suna tandru, clar și cristalin.

Privirea ta adâncă și curată

Era oglinda dorului fierbinte,

Iar între noi, mai mult ca niciodată,

S-a revărsat o mare de cuvinte

Ce-au inundat tăcerile cu șoapte

Ce inimile le-au trăit arzând,

Tu, o zeiță, eu, pierdut în noapte,

Cerșind iubire cerului plăpând.

Acum rămas-a-n urma ta doar gândul

Uitat în bolta cerului senin.

Eu port în mine, ca pe-un dor, cuvântul

Ce-a scris iubirea-ntr-un decor divin.