De n-ai fi fost… Dacă n-ai fi…

DE N-AI FI FOST, ce rost aș da
Acestei lumi ce pare a visa?
În zori zilei m-aș trezi străin,
Fără contur, nici început, nici chin.

Aș rătăci în umbre fără glas,
Prin timp ce curge fără niciun pas,
Aș învăța să mor cu fiecare
Privire ce nu poate să mă doară.

Și-aș căuta, în trupuri, un cuvânt
Să semene cu tine pe pământ,
Dar n-aș găsi decât ecouri reci,
Și mâini ce nu te țin, ci vor să pleci.

Ce-aș fi, decât un gând fără tăcere,
Ce-aș fi, decât o viață în cădere?
Un fir de fum pe-un vânt nepăsător,
O amintire-n care nu mai mor.

Căci sensul meu se naște din privirea
Cu care îmi dădeai un rost – iubirea.
Fără de tine, totul e pustiu,
Un univers ce nu-și mai știe viu.

N-aș ști să plâng, n-aș ști să mă mai mir,
N-aș ști că dorul e un tainic fir,
Ce leagă cerul lumii de pământ,
Prin ce simțeam când respirai cuvânt.

Și chiar de-aș vrea iubirea să o scriu,
În lipsa ta, cuvântul mi-ar fi viu
Doar ca un sunet fără rezonanță,
O poezie fără de speranță.

Aș fi un om ce trece și nu știe
Că poartă-n el întreaga veșnicie.
Doar pentru că n-ai fost, n-aș înțelege
Că sensul nu se caută, ci merge.

Fără de tine, totul ar cădea,
Până și Dumnezeu m-ar întreba
De ce mai ard, când focul nu e-n mine,
Și ce mai cânt, când nu sunt lângă tine?...

***

DACĂ N-AI FI, ce sens ar mai avea
Să-mi caut locul, să-nțeleg ceva?
Aș fi un drum ce duce nicăieri,
Un pas pierdut în aburii de ieri.

M-aș risipi în clipe fără glas,
Ca o lumină stinsă prea din pas,
Și m-aș preface-n fum fără contur,
Într-un răspuns rostit fără murmur.

Aș căuta în oameni ochii tăi,
Dar toți ar fi doar umbre de văpăi.
Nimic din ce-i atins n-ar fi al meu,
Nici cerul clar, nici noaptea prea mereu.

Aș încerca să-nvăț ce-i fericirea,
Să scriu pe ziduri goale amintirea,
Dar n-ar fi-n mine nici un strop de jar,
Fără de tine, totul e-n zadar.

Fără să fii, n-aș ști că mai sunt viu,
Că pot iubi, că pot visa târziu.
Tu ești tăcerea ce-n cuvânt răsare,
Tu ești ecoul din adânc de soare.

Ce aș iubi? Ce chip aș mai chema,
Când nici oglinda n-ar mai fi a mea?
Mi-aș duce pașii fără o menire,
Cu inima tăcută de iubire.

Fără de tine, cerul n-are glas,
Și ziua moare chiar când bate-n ceas.
Tot ce e viu devine trecător,
Când nu ești tu, iubirea mea, izvor.

Dacă n-ai fi, mi-aș inventa un rost,
Dar n-ar fi viu, ci doar un vis ce-a fost.
Un sens fragil, o clipă-n înserare,
Un foc ce nu mai are lumânare.

Și dacă n-ai fi tu, nici eu n-aș fi,
M-aș rătăci prin ani fără copii,
Fără părinți, fără-nceput de zori,
Doar un ecou purtat de vânt, prin nori.

Însă, tu ești. Și de-asta pot să fiu.
Și pot să tac, și pot să ard târziu.
Prin tine-mi vine viața ca un cânt –
Tu ești în mine, tainic legământ.