În așteptarea ultimei rafale
Se frânge, zilnic, timpul în clipe de noroi,
Cade zăpada rece pe ramuri obosite,
Pe câmp de bătălie se-opresc pașii din noi,
Un drum spre veșnicie prin umbre nesfârșite.
Puterea fără suflet se stinge ca un fum,
Pe drumuri trec străinii purtând priviri de ceară,
Legea domnește mută pe-al timpului ei drum,
În reci tăceri de piatră lumina stă să moară.
Se cred stăpâni aceia ce poartă haina mică,
Urcând spre tron de vorbe cu ochii plini de gol,
Dar gloria lor rece se stinge și se strică,
Lăsând în urmă umbra, mormânt fără simbol.
Se-nalță-n mine gânduri, cu aripi fără mal,
E moartea un vis alb, ori semn de neatins,
Destinul mă aruncă-n prăpăstii de metal,
Soldat căzut în viață, dar neclintit în vis.
Sub lună plânge-un lup, chemând singurătatea,
Cât poate, într-o viață, să-și ducă vina grea?
Sub pașii de tăcere se sfarmă libertatea,
Trupul își cere somnul, învins de umbra sa.
În tainica-asteptare a ultimei rafale,
Privesc spre zarea mută, prin cerul fără lume,
Din umbra ce apasă răsar chemări astrale,
Și-n taina lor se stinge tăcerea fără nume.
Ajouter un commentaire
