Focul din Priviri

Sub clar de lună, tainic, pe coline,
Priviri se ard, se prind, se-nvârtejesc

Un dor navalnic… patimi clandestine,
Fiori sub mângâieri se-ntrezăresc.

Aștept. Ca flacăra ce vreau să muște,
Din pielea ta ce arde-n ritmul meu.
Sărutul cald în șoapte dulci pătrunde,
Și focul nostru crește-n jocul greu.

Sub voal de stele, timpul ma-mpresoară,
Pe trupul tău deschid poteci de jar.
Sărut al tău genunchi… O vrajă rară
Ne-nlănțuie sub cerul plin de har.

Șuvițele între degete se strâng,
Pe umeri goi sărutul curge lent.
Tăceri amare urlă și se frâng,
Când mâna mea coboară imprudent.

Tu, muză vie, templu de plăcere,
Cu pielea ta incendiezi pământ.
Iar sângele ce-mi arde-n vene cere,
Mai mult din dansul tainic, fremătând.

Sânii tăi moi - o cupă de rubine,
Respiră-n ritm cu buzele ce-i cer.
Tu ești izvorul nopții ce devine,
Un val ce-nchide visu-mi auster.

Pe coapse albe, palma-mi-e scânteie,
Și focul crește-n fiecare pas.
Ne pierdem amândoi, fără idee
Cât jar s-a stins și cât a mai rămas.

Tu strigi al tău fior… eu freamăt și suspin,
Eu sunt un val, iar tu ești țărmul blând.
Ne este  iarba înflorită baldachin,
Uitând de timp, pierduți într-un alt gând.

Noi nu suntem aici, ci într-o altă lume
Din carne vie și fiori aprinși.
Un univers ce-n trupuri să ne-ndrume,
Un ritual ce-n stele-i necuprins.