Există momente în care sentimentele scapă de sub stăpânirea rațiunii și se întrupează în cuvinte. Această poezie nu este altceva decât ecoul unui suflet ce caută să dea glas tăcerii. Fiecare vers poartă amprenta unui dor ascuns și a unei povești nerostite – un omagiu pentru Althea, sursa unei lumi de inspirație.
Tăcerea umbrelor
În locul unde șoaptele se sting,
Un glas pierdut tresare-n asfințit...
Peste tăceri și umbrele se-ntind
Când visul, lăcrimând, s-a risipit.
E-un dor târziu în umbre-nveșmântat
Furtuni de fluturi declanșând și-apoi
Ca lava-ntr-un vulcan descreierat
Amarnic mușcă limbi de foc din noi.
Cuvinte mute încă scriu scrisori
C-un alfabet de clipe în surdină
Când răni-ascunse-n ochii ei-comori
Aprind făclii pe-un munte-ntreg de vină
Iubirea lor, o taină din văzduh,
Ce-a-învins eterne file de uitare,
Răsfiră pace peste-un nimb de duh
Și dăinuie-n lumina din altare...
Ajouter un commentaire
