Privire rece

Deşert. O noapte neagră, un frig pătrunzător,
un vânt tăios ce face ca piatra să trosnească
şi-învolbură nisipul… un dans pustiitor
al morţii ce aşteaptă tributul să-şi primească.

Pe cerul ca de plumb, în vaiet de furtună,
lăsând în urmă dâre de foc mistuitor,
îşi caută scăparea, zburând direct spre lună,
un vultur argintiu, de moarte-aducător.

Giganţi de-oţel înfruntă a vântului turbare,
scuipând doar foc şi smoală prin ţevile fierbinţi,
se luptă pentru viaţă, gonesc cu disperare
lăsând în urma lor doar geamăt de răniţi!

Iar ceru-i sfâşiat de dungi de foc ciudate,
săgeţi de-oţel aprins îşi şuieră cântarea...
Tăind în linii curbe întunecata noapte,
în piepturi încă vii îşi caută răcoarea!

Într-una din tranşee, de-un glonte-n piept lovit,
un tânar legionar se zbate-n suferinţă.
În valuri curge sânge din trupu-i vlăguit...
Să mai trăiască-o clipă este a lui dorinţă!

Alăturea de el, rănit la un picior,
un camarad încearcă durerea să-i aline;
Se străduie să-i facă sfârşitul mai uşor
soldatului ce moare... În palme capu-i ţine.

Dar s-a-înălțat la ceruri! Pe chipul împietrit
păstrează însă-un zâmbet! O dulce amintire?
O tânără femeie ce cândva a iubit?
Un Vis frumos-înainte să plece-n nemurire…