TAINA

E-o noapte rece-afară și ploaia se-ntețește

iar vântul urlă-a moarte și șuieră furtuna,

se răzvrătește cerul și se ascunde luna,

când stelele se miră, natura-ncremenește.

În spatele ferestrei, de frică-ngenuncheată,

 o tânără femeie ar vrea să-i fiu alături

s-alung din suflet teama, spaima s-o dau în lături

din inima-i micuță de groază încordată.

Ea, pentru mine-i soare pe bolta-ntunecată,

e visul ce adie prin sute de coșmaruri,

ca floarea ce-și deschide petalele ca daruri

iubirii preacurate din viața-mi frământată...

Dar tânara nu poate să lupte cu destinul...

El a plecat să moară, durerea să o stingă

și valurile morții încearcă să le-nvingă

în drumul lui... și demn își poartă chinul!

În pumnii-i strânși e taina vieții lui amare,

 prin sute de războaie își caută sfârșitul.

 ...Iubita îl așteaptă, imploră infinitul

să umple pe vecie inima lui cu soare!

În fiecare seară să-i spună „noapte bună”,

și „bună dimineața” în zori să îi șoptească

în fiecare clipă cu flori să-i dăruiască

imensa lui iubire în nopțile cu lună!