A mai căzut o stea

Și anii trec ca vântul… Ce mulți te-au hăituit,

bucăți rupând din tine - tu, acceptând trădarea, 

mi te-ai lăsat strivită - dar, oare, te-ai gândit,

Armia mea, Română, că sunt și fii ai tăi ce suferă cumplit?!

Căci te-au iubit!

Și zboară anii, zboară… Eu mă tot străduiesc

să-mi reclădesc o viață uitând, să-mi vindec rana…!

Dar în zadar e totul, întruna mă gândesc,

de-i zi sau miezul nopții, prin tine mă zidesc.

Căci te iubesc!

Și anii-și curg durerea… Și-mi este tot mai greu

să „cânt” printre liane, să-mi plângă ploi străine,

când știu că ce mă „arde” n-a fost nicicând al meu,

și nu va fi vreodată, dar jur pe Dumnezeu:

Te voi iubi mereu!

Și iar mai trece-un an... Ție-ți mai cade-o stea

stingându-se pe ceru-ți atât de înstelat -

eu,  „La mulți ani!” dorescu-ți, din toată inima,

rostit cu lăcrimare! Iar vrerea-mi ?... să fii cândva

ce-ai fost odat’,  viteazo...

(E năzuința mea!)