Ziduri

Zidiri de tăceri între pietre zdrelite
Mirare şi teamă şi mituri ascunse,
Strânsoare de gânduri din vis prigonite
Şi-o urmă de pace pe genele ninse

De murmure albe - din sare, plămadă.
Când trupul de lut învechit ţi se pare
Un ţipăt rănit într-o lamă de spadă
Şi dalele sună a gol sub picioare

Îţi tremură glasul strivit între matimi.
Căci uşa-i închisă cu lacăte grele
Ferestrele dor sub obloane de patimi
Te simţi istovit, parcă-auzi cucuvele,

Iar golul din tine, încet, se-adânceşte...
Închis între cercuri de fier, înnegrite,
Pustiul asudă, pe bolţi mai trudeşte
Un picur prelins dintre grinzi prăfuite

Şi-ţi mângâie fruntea, cumplit te-nfioară!
Sărmane eşti, suflete prins între chiciuri,
Zadarnic te zbaţi când lumina de-afară
Nu poate răzbate, loveşte în ziduri,

Te ţine destinul în pumnul lui straniu.
Doar crezul rămas-a din trupul de stâncă
Se spulberă temeri şi-adie-n sparganiu
Un timp al speranţei ce nu moare, încă.