E ziua ta, măicuţă Românie!

E ziua ta, măicuţă Românie,

De nouăzeci şi cinci de ani rostim,

Cu lacrima sfinţind străbuna glie

Pământul drag, meleagul ce-l iubim.

Te cântă azi Ardealul şi Moldova

Oltenia, Muntenia, Banatul

Vechea Dobroge – sfântă este slova

Cu care-ţi scrie numele tot natul -,

Străvechiul Maramureş, Bucovina

Şi Basarabia – căci fiică-ţi este -

Surâs de prunci, purtând pe frunţi lumina,

Ţară frumoasă, leagăn de poveste.

Atâta jale-a curs la noi pe râuri

Şi aurul din munţi ne-a plâns în palme,

Din inimi prigonite-am ţesut brâuri

Şi-am alungat cu dragoste sudalme.

Nu ne-am plecat în faţa-atâtor cerberi

Ce-au stat ca lupii-n margini de hotare

Vrem linişte, nu blestemate fierberi,

Vrem s-avem iar o Românie Mare!

Suntem un neam cu-obârşie străveche

Purtându-şi crucea, dar cu demnitate.

Vrem să trăim în ţara nepereche

La noi acasă, nu-n străinătate!

Primeşte-ţi fiii, maică Românie,

Stindardul nostru este tricolorul

Dă, Doamne, să trăiască-n armonie

Mulţi ani de-acum ’nainte-ntreg poporul!

Să ne trăieşti, măicuţă Românie!

Române, frate drag, nu pregeta,

Nu vei avea de plată vreo simbrie

De vei rămâne, demn, în ţara ta!