Rugăciune pentru neamul meu

Semne de toamnă - tăcerea din grinduri,

Sălbatice valuri mai freamătă-n larg

Nisipu-aşteptând vâlvătăi de săruturi

De raze lucind pe bătrânul catarg.

O mare albastră - nici urmă de volburi -

Pe-o navă zdrobită de mal, fumegând,

Altar de cenuşi frământate sub ruguri

Şi ruga ce curge-ntr-un şipot de gând...

Ce linişte-n cală, se-aude doar marea

Şi-o pală de vânt ce adie pe punte.

Cu mine aş dori să ucid depărtarea,

Cu doruri născute la poale de munte.

Te rog, scrijelind pe-o tăblie-nvechită

Zideşte-ne, Doamne, ne fii mângâiere

Tu pace aşterne-n durerea mocnită

Mă rog pentru toată suflarea-n tăcere.

Acasă e toamnă, se scutură norii

Ploaia biciuie munţii cu codrii-arămii

Zăvoaiele-s triste, plecat-au cocorii

Şi mustul se scurge-n butoaie, din vii.

Pâmântu-i secat, dar cu lacrimi amare

Bătrânii-l udară în vara ce-a fost;

Rămas-au sărmani, sfâşiaţi crunt de fiare,

Copiii-s plecaţi prin străini, pentr-un rost,

Mi-e neamul sărac, cât de tristă e ţara

Ciocoii cei noi se-mbuibară pe rând

Din pântecul ei, i-au lăsat doar povara,

Bir greu, umilinţă şi pruncii plângând.

Doamne, te rog, ocroteşte-mi meleagul

Ţâşnească din stâncă iar spirit de daci

Deschide-ne poarta, ne-arată drumeagul

Căci demni am rămas, chiar de suntem săraci!